Gigi Becali presedintele Romaniei


Dupa doi ani petrecuti in Romania, costaricanul Winston Parks paraseste Romania cu destinatia Azerbaidjan, unde va fi elevul lui Mircea Rednic. Fostul atacant al Timisoarei a acceptat cu aceasta ocazie sa isi exprime impresiile despre Romania.

Ajuns in 2008 in tara noastra, Winston Parks a marturisit ca nu intelegea mare lucru din ce vedea la televizor, considerand ca Gigi Becali ar fi presedintele Romaniei.

"Eram in camera de hotel si ma uitam la televizor, desi nu pricepeam o boaba romaneste. Schimbam post dupa post si vedeam aproape toata ziua acelasi om, indiferent de ora, indiferent ca era buletin de stiri, meciuri sau emisiuni. As fi jurat ca e presedintele Romaniei. Asta pana cand am intrebat un coleg si mi-a spus ca e vorba despre patronul Stelei, Gigi Becali!", a spus Parks intr-un interviu acordat editiei tiparite a Gazetei Sporturilor.

Dupa ce si-a dat seama cine este cu adevarat Gigi Becali, atacantul costarican sustine ca patronul Stelei apare prea des la televizor.

"La noi, oamenii din fotbal nu stau pe televizor atat. Iar presedintele tarii apare doar atunci cand are ceva important de spus. Cred ca i se acorda mult prea multa atentie lui Gigi Becali. In fotbal, cel care face spectacolul este jucatorul si el ar trebui sa fie in centrul atentiei, dar la voi cei care vorbesc sunt conducatorii", a mai spus Parks.

Un adevarat globe-trotter, Parks a evoluat in tari precum Italia, Cehia sau Rusia, marturisind ca Romania nu reprezinta un pericol.

"Italia e tara in care fotbalul este suta la suta profesionist. Cand am ajuns acolo voiau sa nu-mi fac griji pentru nimic, sa ma simt ca acasa si sa ma concentrez doar la fotbal. Mi-au pus la dispozitie un sofer, nu aveam grija facturilor, m-au intrebat daca vreau sa imi aduca si familia. La fel a fost si in Rusia, dar acolo era o manie pentru securitate. Aveam sofer fiindca nu m-as fi incumetat sa conduc prin Moscova. Ei sunt mai mereu beti si era periculos, in plus te enervai teribil in trafic", a analizat Parks

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

.

Tema creata de Alexutzu